Despărțirea

Am spus ca voi reveni asupra subiectului despărțirilor.

Mi-e încă proaspătă in memorie propria relație încheiată,dar nu intratat încât sa nu o pot analiza "la rece". Rational vorbind, ușor de analizat.

Nu am sa intru in foarte multe detalii, cu riscul de a va parea rigid si opac, insa am ramas cu ceva, după această relație; o lecție (a câtă oare?), un sentiment de gol ,de vid. Nu emotional vorbind,inechivoc si traumatic, ci mai degraba dezumanizant. Acel sentiment ca, indiferent ce as fi făcut, era inutil. Știți despre ce vorbesc, nu?

Sentimentul ala de neputință, un soi de apatie cruntă amestecată cu nihilism despotic pe care il întâlnești la oamenii pe care încerci sa ii ajuți, sa îi iubești, sa le dai, dar cu care sfârșești prin a le fi prilej de batjocura. Un non-sens ca la carte, cum s-ar zice.

Cel care i-a pus punct relației am fost tot eu. Da, știu, Iuda. Ipocritule, se aud voci, in fundal. Insa i-am pus punct, pentru ca ea nu era in stare, pentru ca stătea prost cu asumarea unor astfel de momente, deși ea era cea care și-a dorit sa se încheie. Doar ca, machiavelic, m-a lăsat pe mine sa "ma prind" ca ar trebui sa iau decizia, pentru amândoi. Știți cand m-am prins ca se detașase? Ca deja "vedea prin mine"? Ca depusese armele si când deja, ii (re)devenisem un străin? Când a început sa mă mintă, desi nu o făcuse vreodată pana atunci.

Sa va explic. Aveam instalate pe SMART TV aplicații de streaming. Contul ei pentru Netflix, ale mele pentru HBO GO si Amazon Prime. La un moment dat , pe nepusa masa, cele de hbo si prime erau deconectate, in mod"magic". Ea nu imi spusese nimic, iar o eroare,o problema tehnica sau de alta natura, cu TV-ul era exclusa din discuție,deci le deconectase ea, lăsându-mă (din nou,vedeți?) să mă prind singur. 

Banal si stupid,știu, dar tocmai aici e si cheia întregii discuții. Sunt astfel de lucruri care iti dau de înțeles ca o relație se încheie. Astfel de momente sunt totodată "necesare" (mai ales cand nu ai nimic altceva,concret,de care sa te legi)ca sa conduci o relație spre despărțire. Cinic si dezumanizant. Însă cât se poate de real. 

Și atunci, vă întreb: Nu cumva noi nu mai știm cum să ne despărțim? Sau dimpotrivă, am ajuns să fim atât de "eficienți" la a face asta, mai ales după o anumita vârstă si acumulând experiență, ne vine atât de usor sa o facem, încât e echivalent cu a merge la piața sau a ne plăti o factură? Atât de uzual, încât dormim, liniștiți noaptea, convingându-ne conștiința că noi, de fapt, chiar am făcut un lucru bun?

Cât despre tine, 🥂 si la mai mare.Piesa ta preferata acum a devenit si a mea.

#despartire 

#relatii

#dezumanizare

https://youtu.be/4zAThXFOy2c