Viața ca într-un joc

E adevarat ca exista un timp si un loc pentru toate sub soare;la fel de adevarat e ca lucrurile nu ni se intampla,pur si simplu,ci exista acolo un motiv in spate pe undeva.Dar viata decurge mai degraba ca un RTS(Real time strategy),nu e un TBS(Turn-based strategy).Lucrurile se petrec simultan si in paralel,in acelasi timp si nu avem (prea mult)timp de gandire,nu putem pune pauza,iar de cele mai multe ori,nici da save and load again,de fiecare data cand scenariul nu decurge conform dorintelor,nevoilor,asteptarilor.Si chiar si atunci cand poti sa o iei de la capat,tot timpul va trebuie sa iti calci inapoi pe urme si sa nu repeti aceeasi greseala care te adusese initial in acel punct.Deciziile se iau sau se pierd in iuresul actiunii,gradul e setat pe expert,deci ai face bine sa te descurci.Regulile sunt clare,dar alti jucatori au descoperit cum sa triseze.Si vor profita,chiar daca tu alegi sa ramai integru"and play by the book".De cate ori accepti infrangerea si recunoasterea limitelor,pana cand spui stop,ies din joc?

Text repostat,de acum fix 2 ani,aici.

Flirt sau flit?

In aceste vremuri incerte desigur,se putea gasi un subiect mai pertinent de discutat.Dar aveți răbdare cu mine,întrucât sunt in urma cu scrisul,iar acesta mă frământă de ceva vreme deja,neștiind in ce forma sa il pun.

Am sa incep prin a spune ca acest text nu se vrea a fi asociat cu ideile de sexist,misogin,ori care sa pună femeile într-o altă lumină decât cea realistă si obiectivă,fiind mai degrabă o radiografie a lumii in care trăim,dar cu precădere a spațiului virtual si a felului in care noi interacționăm aici,unii cu ceilalți.

De cate ori vi s-a întâmplat sa fiti abordati pe aici,de indivizi sau individe necunoscute care veneau cu tot felul de propuneri,mai mult sau mai putin indecente,mai mult sau mai puțin plăcute?E un fiasco,oricât de amabil ai incerca sa fii,nu-i așa?

Bun,ca e in online,ori pe strada sau la supermarket cred ca e limpede ca a fi abordat(a),pe nepusa masă,de necunoscuți,pentru motive ilicite sau non-esentiale,care nu pot fi considerate de bun-simt e cel putin nepoliticos.Ni s-a întâmplat tuturor si expedierea acestor comportamente e justificata.

Insa ce se întâmplă când frecventa acestora,in special aici,in online,o depășește cu mult pe cea a interacțiunilor normale,necesare sau plăcute?De cele mai multe ori devenim agasați si recalcitranți,ușor irascibili.

Ce e mai grav e ca începem să fim așa si cu ceilalți,ba chiar sa incepem sa credem într-un fel de conspirație (divina sau de alta natura),ca cineva,ca lumea complotează împotriva noastră,karma, Dumnezeu sau ca "varul Zucky"ne "trimit"numai dezaxați si netrebnice, ca întreaga omenire, deci, pe cale de consecință e compusa numai din astfel de dubioși. Adica, pe scurt, in mintea noastră se produce un de-click, rațiunea ia un repaus, judecata limpede se suspendă si intervine prejudecata. Si de aici încolo, pana a deveni propriul detectiv, polițist, judecător si calau al fiecărui om care ne iese in cale e doar un pas.

Independent de celelalte lucruri din viața noastră, punem acest nou descoperit, nealterabil si univoc adevăr deoparte, într-un alt sertăraș al mintii noastre, liniștiți ca "am descoperit America"si viața ne-a"mai dat o lecție". Si nu ne întrebăm nicio secunda de ce o facem, daca procedam corect sau cum va arata viata noastră si percepția asupra lumii si a oamenilor de acum încolo.

In ani si ani de interacțiuni, aici, in online si aiurea, am văzut-o întâmplându-se si am simțit-o si eu pe propria piele de nenumărate ori. Asta spune ceva despre mine sau mai degrabă despre acei oameni?

Dar ce e mai atroce? Sa judeci un om, cu riscul (mare, din cate observ eu, deoarece "busola"ta e defazata rău) de a-l judeca si percepe greșit? Sau sa iti păstrezi zona ta de confort nealterată, indiferent cum arata ea si cat de tare te minți ca ar fi una confortabila, buna si dreapta? Cat de important e pentru tine subiectivismul, in general? Dar empatia? Dar rațiunea?!

Sunt toate întrebări pe care eu consider ca fiecare ar trebui sa ni le punem, mai devreme sau mai târziu, pentru ca ia naștere un nou fenomen, mai ales aici in online(care fie vorba intre noi, nu mai e de mult un spatiu de socializare, ci de însingurare - dar pe tema asta, un alt blog, cu alta ocazie) : acela de mutilare si mătrășire a relațiilor umane in societate. Sau mai degrabă de auto-mutilare, pentru ca uitam ca raul tot noua ni-l facem, de fapt, fie ca vorbim despre noi, ca specie umana sau noi, individul care face parte din ea.

https://www.facebook.com/watch/?v=3281288988589567

Ridicolul de a fi uman

Un artist cugetând la futilitatea si neverosimilul urărilor acelea trase la indigo,de pe aceasta...rețea de socializare. Si nu numai,evident,inclusiv in realitate.

Citindu-i postarea,evident ca m-am dus cu gândul la propriul...moment in care voi fi in centrul atentiei.La faptul ca anul acesta va fi diferit de ceilalți ani.La...multe.

In definitiv,e vorba despre teoria formelor fara fond,nu-i așa?

Pentru adepții formei,e un moment de glorie,de definire chiar si culegere a laurilor de peste an,indiferent cat de false sunt urările sau de artificiale.Pentru ei,poate cel mai important moment din an, reușesc sa se definească pe sine,ca indivizi,ca oameni,in functie de validarea socială pe care o primesc(sau nu),de ziua lor de naștere.

Mi se pare fascinant...si totodată lamentabil,jalnic,scabros aproape.

Pe de alta parte ignoranța umana,ca parte a naturii umane per total,tot timpul m-a fascinat,insa eșuez sa inteleg substanta ideii,conceptului in sine.

Si așa ajungem la cei care admira fondul,mai degraba.Ca distinsul artist pe care il citez mai jos,ca si subsemnatul, pentru noi, toată șarada asta din jurul noțiunii de sărbătorire a zilei de naștere pe o rețea de socializare,care nu mai e de mult timp așa ceva,pare ruptă din "D-ale Carnavalului"direct.Un spectacol trist,pus in scena de un regizor ieșit de la balamuc,interpretat de actori beți, incompetenți și rupți si ei de realitate intratat încât frizează tragi-comicul.Pentru ce?Care-i scopul?Așa de mult contează aparențele?Paradoxal,da...

Ne definim lumea in care trăim prin ceea ce facem in fiecare zi,rutina noastră zilnica,este,ad literam, viata si sensul ei.Oare când vom înțelege ca nu e suficient?Ca greșim?Ca suntem ridicoli?

Chapeux si pe mai târziu.

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=4535531279838649&id=524935094231641

1 martie

Un articol de opinie foarte bun,curajos,temerar.Scris de ziua femeii,de către o femeie.De admirat.

Spicuiesc: "Lupta pentru egalitatea între sexe a anulat dreptul la vulnerabilitate, aruncând emoțiile în derizoriu și promovând ca model social imaginea femeii atotputernice, care se ia la trântă cu bărbații pentru posturi de management, care naște pe drumul spre birou și își înțarcă pruncii la 2 luni ca să revină pe baricade la muncă. "

Cate dintre voi gândesc așa?Da,la voi,reprezentantele sexului frumos ma gândesc!

Când veti realiza ca moda asta e doar atat,o moda si ca nu trebuie sa va luptați cu fiecare bărbat care va iese in cale pentru orice prostie,in spiritul unei idei care tot vouă va face rău,pana la urma?De ce abuzați de o idee,absolut salutara si buna,in esenta ei?Pentru ca aveți un orgoliu nemăsurat si sunteți confuze si voi?

O ideologie,oricare ar fi ea,nu poate si nu trebuie(si aici ma adresez si bărbaților)sa intervina in chestii care (obișnuiau sa fie,ca si aici e o întreagă discuție),sfinte:familia,armonia in cuplu,atmosfera de acasă ,cu responsabilitățile,dar si beneficiile lor.

De ce repetați greșelile bărbaților,de acum 20-30 de ani sau mai mult?De ce repetați greșelile părinților nostri?!

https://republica.ro/femeia-puternica-si-alte-bazaconii-mi-am-petrecut-ultimii-41-de-ani-de-viata-primind-acelasi-sfat-din

Ghosting

Un subiect despre care am vrut sa vorbesc de ceva vreme.Unul care am văzut ca ia amploare ,mai ales aici,in online si mai ales in ultimii ani.Chiar asa:Cum ne despărțim de cineva?

Sau de fapt ne rezumam la a face asta doar in cazul despartirilor?Ei bine,nu,o facem si cu necunoscuti,doar pentru ca "ne agaseaza".Asta mi se pare chiar mai cinic,mai sinistru.

Pai suntem catastrofali la multe alte capitole,mult mai importante în viață, deci mai ales în așa ceva de ce nu am fi la fel,nu?

Fenomenul de ghosting a apărut,fara îndoiala,ca rezultat al acelorași frici care ne paralizează viața si pe alte paliere ale ei, însă mi se pare una dintre cele mai abjecte forme de manifestare ale naturii umana.Da,chiar acolo,aproape langa crimă,viol si alte nenorociri din astea.Pai de ce,ați zice?

Pai simplu,pentru ca efectele sale sunt absolut nimicitoare,chiar si pentru cei mai echilibrați si normali la cap dintre noi.E ca si cum ai fi lovit de tren,pe neașteptate,când tu te plimbi liniștit,pe jos,pe o stradă lăturalnică,cu niciun fel de vehicul motorizat prin preajmă.Cam așa se simte. Si e si mai sinistru,pentru ca nu ii poti riposta,nici sa il previi măcar. Pur si simplu te trezești lovit de 🚆 si pana ce sa iti dai seama ce s-a întâmplat e deja prea târziu sa mai faci ceva.

Daca nu vi s-a întâmplat și vouă,va rog, niciodată sa nu recurgeți la așa ceva.Daca vi s-a întâmplat...știți foarte bine la ce ma refer,atat eu cat si Simon Sinek.

Merci Psiholog Corina Tengher  pentru share.

Oricum,voi reveni asupra subiectului.

To be continued...

https://fb.watch/7ZPpJjx8XJ/

Despărțirea

Am spus ca voi reveni asupra subiectului despărțirilor.

Mi-e încă proaspătă in memorie propria relație încheiată,dar nu intratat încât sa nu o pot analiza "la rece". Rational vorbind, ușor de analizat.

Nu am sa intru in foarte multe detalii, cu riscul de a va parea rigid si opac, insa am ramas cu ceva, după această relație; o lecție (a câtă oare?), un sentiment de gol ,de vid. Nu emotional vorbind,inechivoc si traumatic, ci mai degraba dezumanizant. Acel sentiment ca, indiferent ce as fi făcut, era inutil. Știți despre ce vorbesc, nu?

Sentimentul ala de neputință, un soi de apatie cruntă amestecată cu nihilism despotic pe care il întâlnești la oamenii pe care încerci sa ii ajuți, sa îi iubești, sa le dai, dar cu care sfârșești prin a le fi prilej de batjocura. Un non-sens ca la carte, cum s-ar zice.

Cel care i-a pus punct relației am fost tot eu. Da, știu, Iuda. Ipocritule, se aud voci, in fundal. Insa i-am pus punct, pentru ca ea nu era in stare, pentru ca stătea prost cu asumarea unor astfel de momente, deși ea era cea care și-a dorit sa se încheie. Doar ca, machiavelic, m-a lăsat pe mine sa "ma prind" ca ar trebui sa iau decizia, pentru amândoi. Știți cand m-am prins ca se detașase? Ca deja "vedea prin mine"? Ca depusese armele si când deja, ii (re)devenisem un străin? Când a început sa mă mintă, desi nu o făcuse vreodată pana atunci.

Sa va explic. Aveam instalate pe SMART TV aplicații de streaming. Contul ei pentru Netflix, ale mele pentru HBO GO si Amazon Prime. La un moment dat , pe nepusa masa, cele de hbo si prime erau deconectate, in mod"magic". Ea nu imi spusese nimic, iar o eroare,o problema tehnica sau de alta natura, cu TV-ul era exclusa din discuție,deci le deconectase ea, lăsându-mă (din nou,vedeți?) să mă prind singur. 

Banal si stupid,știu, dar tocmai aici e si cheia întregii discuții. Sunt astfel de lucruri care iti dau de înțeles ca o relație se încheie. Astfel de momente sunt totodată "necesare" (mai ales cand nu ai nimic altceva,concret,de care sa te legi)ca sa conduci o relație spre despărțire. Cinic si dezumanizant. Însă cât se poate de real. 

Și atunci, vă întreb: Nu cumva noi nu mai știm cum să ne despărțim? Sau dimpotrivă, am ajuns să fim atât de "eficienți" la a face asta, mai ales după o anumita vârstă si acumulând experiență, ne vine atât de usor sa o facem, încât e echivalent cu a merge la piața sau a ne plăti o factură? Atât de uzual, încât dormim, liniștiți noaptea, convingându-ne conștiința că noi, de fapt, chiar am făcut un lucru bun?

Cât despre tine, 🥂 si la mai mare.Piesa ta preferata acum a devenit si a mea.

#despartire 

#relatii

#dezumanizare

https://youtu.be/4zAThXFOy2c

Pandemie de sfârșit

Povești de inceput de an,subiectul momentului...si totuși cum zice si distinsul autor mai jos,nimic nou.

Eu as zice nimic limitat la Serbia,tenis sau pandemie,de altfel.E inca prea devreme pentru o analiză riguroasă si un studiu amănunțit,dar semnele sunt clare ca e deja un fenomen in societatea noastră,de peste tot,acesta al abandonului complet al rațiunii si inlocuirea ei cu teorii ale conspirației, emoțional si superstiții...sau orice altceva.

O involuție a gândirii umane pe trend,cum s-ar spune, daca s-ar găsi vreun filosof abil sa o descrie si relateze pe Instagram.Sa nu-ti vina sa te retragi in cochilia ta(apropos de alte bloguri scrise pe aceasta temă) si să închizi ușa lumii după tine?

Nimic din sofismele Greciei Antice nu ne poate salva, nici iluminismul secolului al XVII-lea, când minți încețoșate de cai verzi pe pereți si oameni reduși la stadiul lor primitiv,animalic decid că se poate și altfel, ca neaoșul nostru"merge si-asa" devine regula,pentru ca ei știu că viața e pe clipe,nu pe epoci.

Privind strict din perspectivă istorică, ai zice ca astfel de "trenduri"apar la fel de repede cum dispar, însă eu vad mai degrabă o profundă dictatură a imbecilității (termen care nu-mi aparține,dar tare drag mie)care s-a instalat,practic,de cand ma stiu,m-am născut in ea si nu pare sa dispară nicăieri deocamdată. Asa ca,mai "aprind un cui si te las sa te gândești",intocmai ca versul din piesa celor de la Paraziții.Fiti blânzi.Stay safe out there!

https://www.facebook.com/1293117767/posts/10228133858433707/?sfnsn=mo